Jucătorii de la Metalul Reșița traversează o perioadă extrem de dificilă. Neplătiți de luni bune, fotbaliștii au protestat față de atitudinea conducerii, iar acum oficialii i-au pedepsit scoțându-i din lot.
Florin Anițoiu, fundaș stânga la Metalul, spune că nu și-a mai primit banii de trei luni și a reușit să se descurce doar cu ajutorul prietenilor. Anițoiu a dezvăluit și că își propuse să facă un pas important în viața personală, dar cel mai probabil va fi nevoit să amâne momentul până se va rezolva situația de la Reșița.
„De trei luni nu mi-am mai primit banii. M-am descurcat cu ajutorul iubitei mele și m-am împrumutat la prieteni. Mai ales că vin Sărbătorile, voiam să-i iau prietenei mele un cadou mai special. Voiam să fac un pas mai mare, voiam să o cer. Nu am bani de inel, dar încă nu-i târziu”, a declarat Florin Anițoiu la ProSport LIVE.
Emisiunea va putea fi urmărită în fiecare zi, de luni până vineri, de la 10:00, iar Costin Ștucan și invitații săi vor discuta liber și fără menajamente despre cele mai arzătoare subiecte din sportul românesc.
ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.
La ProSport LIVE ne vom bucura împreună pentru performanțele obținute de sportul românesc, vom analiza din toate punctele de vedere cele mai importante competiții, vom critica desele derapaje ale personajelor din sportul românesc și ne vom distra pe seama lor, atunci când este cazul. Iar pe voi vă așteptăm să participați la realizarea emisiunii din toate punctele de vedere: cu texte, opinii, fotografii sau clipuri video și chiar intervenții LIVE prin Skype, Google Hangouts, FaceTime sau Whatsapp. În fiecare ediție a emisiunii sunteți invitați să comentați cu reporterii ProSport evenimentele zilei.
Nu rata ProSport LIVE, de luni până vineri, de la 10:00, pe www.prosport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER